Introduction to the Healthcare System in Your Country

Sistemul de sănătate din România

România are un sistem de sănătate universal finanțat de taxe. Accesul la serviciile din sănătate este acordat prin Constituție. Există o taxă pe salariu obligatorie care este folosită pentru a asigura acoperirea întregii populații. Statul finanțează, atât serviciile de asistență medicală primară, cât și asistență medicală specializată.

Serviciile de asistență medicală din România se clasează în mod constant pe ultimul loc din Uniunea Europeană, conform  Indexului European al Consumatorului de Sănătate. Țara are cele mai mici cheltuieli medicale per cap de locuitor.

Deși cheltuielile cu sănătatea au crescut constant în ultimii ani, dacă tendința pentru 2014-2018 continuă, se estimează că în 2021 țara va cheltui 727 €/ persoană pentru sănătate, mai puțin de o treime din media UE de 3.223 € (adică 5,5% din PIB comparativ cu media UE de 9,7%).

 

Estimarea și proiecția pentru 2019, 2020, 2021 au fost compilate de RSM, pe baza datelor colectate de la publicațiile OCDE și Banca Mondială.

Fiecare cetățean are dreptul la proceduri medicale gratuite stabilite de un medic dacă poate prezenta un card de sănătate care să ateste că a plătit asigurarea. Cetățenii UE, precum și cetățenii români fără asigurare plătită au dreptul la asistență medicală de urgență gratuită.

În zonele urbane mari, unitățile medicale sunt bine echipate, iar asistența medicală privată de nivel mondial este, de asemenea, disponibilă. Cu toate acestea, în zonele rurale și în orașele mai mici, asistența medicală este sub standard.

Deficitul de personal medical ridică, de asemenea, mari probleme. Mulți medici și asistenți medicali au decis să meargă și să lucreze în țările vest-europene din cauza salariilor mici din România și a condițiilor de muncă atractive de acolo. Salariile personalului medical au crescut în ultima vreme mult mai repede decât media națională din România, în parte pentru a rezolva această problemă și, de asemenea, pentru a eradica obiceiul personalului medical care acceptă bani de la pacienți.

Există speranța că majorarea salariilor va atrage medicii calificați să rămână în țară. Va fi un proces lung acesta de a corecta defectele sistemului. Cu toate acestea, progresul este posibil dacă guvernul și sectorul privat lucrează împreună la reformă.

(29.04.2021.)